Putem diferenția un robot de un om în mai puțin de o secundă
Dacă umanitatea roboților din „Westworld” v-a băgat în sperieți, e timpul să vă liniștiți: în viața reală, încă ne ia foarte puțin să facem diferența între un robot și un om.
Roboții au ajuns să semene foarte mult cu oamenii, având mişcări naturale, expresii faciale, chiar şi obraji îmbujoraţi, dar, din fericire, va mai trece foarte mult timp până când roboţii vor putea să fie confundaţi cu oamenii, scriu cei de la Daily Mail. Cercetătorii de la Universitatea Berkley din California au descoperit un mecanism vizual cunoscut drept „percepţia de ansamblu a lucrurilor care par a fi reale”, grație căruia putem identifica diferenţele dintre obiectele reale sau artificiale în mai puţin de o secundă.
Se credea că oamenii au nevoie de o atenție sporită la detalii, dar experții au descoperit că nu ne trebuie mai mult de 250 de milisecunde pentru a emite o astfel de judecată pertinentă. Echipa a desfășurat 12 experimente, la care au participat 68 de persoane adulte, fără probleme de vedere.
Acestora li s-au afișat imagini cu oameni normali, cu animale şi cu obiecte, care includeau o îngheţată, un porc de Guineea care purta un tricou, un jucător de hockey, o statuie a unui mamut, o maşină de jucărie în care se aflau câţiva pasageri şi o omidă. Aceste imagini au fost arătate rapid, unele dintre ele pentru mai puțin de 250 de milisecunde, iar după ce au fost acordate calificative de la 1 la 10 în ceea ce priveşte asemănarea cu obiectele reale, au observat că participanţii la acest studiu au identificat precis aceste aspecte, aproape natural
Potrivit cercetătorilor, rezultatul a arătat că oamenii pot face imediat diferenţa între ceea ce este real şi ceea ce nu este real. Au mai observat și că participanţii au fost capabili de a lua decizii rapide în ceea ce priveşte asemănarea cu formele de viaţă a grupurilor de obiecte, a oamenilor şi a scenelor, fără a se concentra excesiv pe detalii.